JOCUL ca activitate si metoda terapeutica

                                “Omul este un om întreg numai atunci când se joacă” (Fr. Schiller)

            Jocul – activitate  fundamentala la vârsta preşcolară , are rol hotărâtor în evoluţia copilului.

            Pentru copil,  jocul este o activitate cu caracter dominant. Anna Freud spunea ca “ joaca este munca celor mici “. Jucandu-se , copilul utilizeaza  cunostinte, se implica afectiv , actioneaza, se descopera pe sine trecand la  o treaptă superioară de dezvoltare. 

            Jocul structureaza intreaga viata psihica a copilului:se  dezvolta perceptiile de forma, marime, culoare, greutate prin  joaca cu obiectele, se dezvolta capacitatea de observare , se activeaza reprezentarile,  se antreneaza  forta fizica, rapiditatea,supletea si  coordonara motorie, echilibrul, , orientarea in spatiu, coordonarea oculo-motorie si audio-motorie, sensibilitatea cutanata.

        Prin joc se dezvolta personalitatea copilului prin crearea si dezvoltarea  progresiva a mai multor tipuri de  contradictii:

a.      intre libertatea de actiune si conformarea la schema de joc ,

b.      intre imitatie si initiativa,

c.       intre repetitie si variabilitate,

d.       intre dorinta de joc  si pregatirea prealabila necesara,

e.       intre ceea ce este partial cunoscut si ceea ce se cunoaste bine

f.       între absenţa vreunui rezultat material util şi bucuria jocului;

g.      între operarea cu obiecte reale şi efectuarea de acţiuni simbolice;

h.      între emoţiile dictate de rolul îndeplinit şi emoţia pozitivă provocată de participarea la joc

              Cu cât un copil este mai dezvoltat din punct de vedere psihologic, cu atât se joacă mai mult, mai bine şi mai frumos, se remarcă a fi un veritabil creator şi iniţiator de acţiuni, cu semnificaţii multiple pentru evoluţia ulterioară.  Copiii care sunt lipsiti de posibilitatea de a se juca cu alti copii de aceeasi varsta raman nedezvoltati din punct de vedere al personalitatii.

                   Jocul slujeste nevoii noastre de atasament, afectiune si apropiere, inlesneste refacerea dupa suferinta afectiva si este o modalitate de a incerca rolurile si aptitudinile adultilor.