Copiii invata ceea ce traiesc

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;

         Copiii reproduc ,in relatiile cu ceilalti copii , comportamentele parintilor  fie dintr-o  nevoie de identificare puternica  cu parintele  agresiv,  semn al dorintei de acceptare si de iubire neconditionata fie din nevoia de a intelege si de a gestiona situatiile tensionate cu care se confrunta acasa. Si acest lucru se intampla  desi pe copil il deranjaza comportamentul parintelui. Copiii pot fi agresivi si cu ei insisi : se lovesc, se invinovatesc,  aleg situatii si jocuri prin care se pun in pericol, se pot autoagresa  imbolnavindu-se.

   Regulile impuse  de adult copilului trebuie sa fie  coerente  si consevente cu comportamentul acestuia  in viata de zi cu zi.Spre exemplu, daca parintii  cer copilului, in  cadrul unei activitati ,sa fie rabdator,  acelasi comportament trebuie sa-l aiba si ei  in  viata de zi cu zi.

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;                                

        De multe ori , parintii care au trecut in copilaria lor printr-o serie de dificultati, isi manifesta teama verbal sau comportamental,  in relatie cu copilul, din dorinta de a evita  confruntarea acestuia cu acelas tip de situatii.Astfel, exista riscul ca , cei mici, sa dezvolte un mod anxios de a gandi, devenind niste adulti plin de frici .Daca parintele  este extrem de exigent cu el insusi, din dorinta de performanta,  va manifesta anxietate in diferite situatii .Anxietatea parintelui va fi detectata de  senzorii copilului si introiectata  si acesta va  incepe sa evite situatiile noi ,sa   manifeste  teama de esec, neincredere in sine .

         Exista  si situatii in care  adultii au frici justificate de un context de viata. Acestia pot impartasi aceste temeri copilului .Copilul va vedea cum  adultul gestioneaza teama  si depaseste situatia respectiva, avand astfel un reper  clarpentru momentul cand se va confrunta cu o situatie care ii provoaca frica. .

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;

        Cand parintele manifesta permanent mila fata de copil  , ii transmite acestuia mesajul ca il considera neputincios.Copilul , care isi investesete afectiv parintele si il crediteaza total, se va conforma etichetei  puse si va deveni un copil dependent , incapabil sa se descurce singur.

Autocompatimirea si victimizarea pot fi si un comportamente  invatate de la unul dintre parinti.

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;

          Increderea in sine a copilului  este asemeni unui puzzle   care se contruieste cu “piesele “ date de  adult. Piesele sunt mesajele pe care copilul le primeste de la adultii semnificativi pentru el.

         Daca adultul il ironizeaza , copilul va deveni ezitant, timid, va refuza experientele noi, straduindu-se  sa nu atraga atentia asupra lui , autoizolandu-se.Daca adultul il incurajaza , il  confirma in reusitele lui copilul copilul isi va creste stima de sine.

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;

       Atunci cand  adultii semnificativi sunt framantati de conflicte interioare, care isi au radacinile undeva in copilarie ,pot manifesta nemultumire, invidie, ura afta de prieteni,  colegi sau membrii ai familiei extinse.Copilul va introiecta  acest model  si existenta lui va fimarcata de gelozie si dezamagire.

        Invidia  si gelozia pot fi starnite  si de comparatiile  facute  intre copil si fratele  sau un coleg” mai bun”.El intelege ca parintele il apreciaza mai mult pe celalalt, ca nu este mandru de el.Un act de comparatie este un act de respingere.

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;

 Copiii au nevoie de sprijin si incurajare. Daca  sunt certati  in public sau pedepsiti aspru le transmitem ca nu sunt  valorosi, se simt inferiori. Ei nu vor avea initiativa.

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;

         Copiii invata de la adultii semnificativi , prin exemplu personal,  cum sa creada  in capacitatile lor, sa gestioneze  experiente noi.

Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;

           Atunci cand se simte acceptat si iubit, copilul dezvolta un atasament sigur si isi permite sa-si traiasca experientele. Adultul ii poate oferi copilului un model de toleranta si acceptare, invatandu-l astfel ca  fiecare om are valoarea sa, ritmul sau propriu de dezvoltare si actiune.

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;

       Atunci cand sunt laudati copiii se simt cu adevarat apreciati si isi sporesc increderea in propriile forte.Este important sa fie laudati punctual atat pentru reusita cat si pentru  efortul depus, pentru bunele intentii.

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;

      Copiii au nevoie sa stie ca sunt iubiti   si acceptati asa cum sunt. Astfel ei se vor dezvolta  frumos. O atitudine conditionata a parintilor, care vine  dificultatea acestuia in a delimita asteptarile sale de nevoile reale  copilului duc la conflicte   in relatia parinte-copil .Copilul nu se simte acceptat si iubit .

   Atunci cand copiii manifesta comportamente  inadmisibile  sau iresponsabile  , este necesar sa se mentina regulile si limitele  insotite de explicatii si acceptarea  exprimarii frustrarii copiilor.

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;

   Cand  parintele aproba cu iubire  si pretuire  anumite tipuri de comportamente manifestate de copil, il invata  sa fie responsabil si sa adopte regulile  si valorile familiei.

Pentru a putea  sa-si pretuiasca  copilul, parintele trebuie sa stie sa se pretuiasca  pe sine.

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel;

          Atunci cand incurajam si aprobam initiativa copilului  acesta  se va simti confirmat  si va dezvolta incredere in sine si in capacitatea sa de a-si administra aspiratiile. Este bine ca parintii sa-si incurajeze copiii sa se ocupe de lucrurile care li se”potrivesc” in loc sa  aspire la viata altor oameni.

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;

           Generozitatea este o traire si un comportament invatate de la adultii semnificativi.

          Pentru a putea fi generos un copil are nevoie sa  stie ca este iubit si acceptat ,  ca este un membru special al familiei.

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;

        Modelul parental este extrem de important pentru copil pentru ca este inconstient asimilat de catre copil datorita puternicei loialitati pe care acesta o are fata de parinti.

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;

 Copiii sunt fini observatori ai adultilor puternic  investiti afectiv.Ei vor copia  intotdeauna comportamentul  acestora.Este foarte important  sa existe coerenta intre ceea ce spunem si ce facem.

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;

Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;

   La originea sigurantei sta modul sensibil si empatic in care mama si-a ingrijit  copilul nou nascut , si coerenta si consecventa cu care, ulterior, a raspuns nevoilor fizice, afective, sociale, comportamentale, creative, spirituale si   si-a manifestat emotiile  si a discutat despre emotii cu copilul.  Astfel copilul va avea o viata afectiva pozitiva , va fi cababil sa aiba incredere in ceilalti, sa vibreze emotional in relatia cu ei.

       Cand copiii cresc li se poate explica ca, desi au toate drepturile sa-si exprime orice nevoie, se poate ca satisfacerea sa nu fie intotdeauna posibila. Ei au nevoie sa descopere ca si ceilalti membrii au nevoi  si, ca  iubirea, timpul , resursele materiale, spatiul sunt pentru toti membrii familiei.

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.

       Dependenta copiilor de parinti este atat de mare incat acei copii care traiesc intr-un camin framantat de  incercari de a domina, controlare, invinuire, critica, comportament agresiv, comportament manipulator  sau pasiv-agresiv  isi inhiba sentimentul valorii personale si sentimental de siguranta. Ei vor proiecta asupra  mediului exterior  neincrederea si nesiguranta  simtita in mediul familial.